conflicte etnice şi naţionalism
ameninţări globale şi instabilitate
dezvoltarea noilor tehnologii de informare şi comunicare
probleme de mediu
migraţii ale populaţiei
apariţia de noi forme de identităţi colective interzise altădată
nevoia sporită de autonomie personală şi noi forme de egalitate
slăbirea coeziunii sociale şi solidarităţii între oameni
neîncrederea în instituţiile politice tradiţionale, în formele de guvernare şi în conducătorii politici
interconectarea şi interdependenţa crescândă – politică, economică şi culturală – la nivel regional şi internaţional.
În faţa unor astfel de provocări, a devenit clar că avem nevoie de o schimbare de paradigmă. Avem nevoie de locuitori, care nu doar se informează, ci care îşi înţeleg responsabilităţile formale ca cetăţeni agili, capabili să contribuie în mod liber la viaţa comunităţii lor, a ţării natale şi a întregii lumi şi să aleagă să participe în mod activ în feluri care le exprimă individualitatea şi care îi sprijină în procesul de a rezolva problemele reale ale societății în care cresc, se dezvoltă și trăiesc.
Astfel, pentru tineri, în școală sau în societate, este nevoie de crearea unei comunități cu spirit civic, concepută ca un ecosistem care le oferă experienţe autentice, unde ei au posibilitatea să învețe cum să participe la luarea deciziilor democratice, pentru a-şi putea asuma responsabilitatea pentru statutul de cetățean activ, încă de la o vârstă fragedă.
Atunci când devenim din locuitori, cetățeni, reușim să căpătăm o voce și puterea de-a ne face respectate nevoile. Cetățenia activă înseamnă să avem puterea de a schimba peisajul politic, economic și social, fără să fim politicieni.
Sub aspect practic, cetăţenia activă este una dintre cele mai importante condiţii pentru a menţine toate reuşitele şi succesele obţinute de statul nostru la capitolul democraţie, de a le consolida şi a asigura perpetuarea acestora în viitor.
Cetățenia activă este definită ca fiind participarea activă la exercitarea democraţiei în cadrul statului, participarea competentă şi interesată a fiecărui cetăţean la conducerea societăţii, în diferite activităţi sociale importante, în viaţa politică, economică şi socială a statului, la menţinerea ordinii de drept, pregătirea de a acţiona în interesele statului în general şi a celor personale pentru a obţine succes în viaţă.
#2 EXERCIȚIU
Vizionați filmulețul, apoi răspundeți întrebărilor de mai jos.
A. Capacitatea de a-i determina pe ceilalți să facă ceea ce ai vrea tu să facă se numește ...
Arena civică
Democrație
Putere
Dictatură
B. Folosirea legii și a birocrației pentru a constrânge oamenii să facă sau să nu facă anumite lucruri se numește ...
Forța fizică
Norme sociale
Arena civică
Acțiunea statului
C. Una dintre cele șase surse de putere este reprezentată de normele sociale.
Alegeți descrierea care descrie cel mai bine această formă de putere.
Ceea ce cred ceilalți oameni că este în regulă
O masă vocală de oameni care exprimă o intensitate colectivă de interes
Cumpărarea de rezultate și putere
Utilizarea legii și a birocrației pentru a obliga oamenii să facă sau să nu facă anumite lucruri
D. Ce strategii puteți folosi pentru a obține mai multă putere în viața publică?
Indirecție
Atac frontal
Coaliție și autoritate carismatică
Toate variantele de mai sus
E. Să vorbești cu o voce autentică, să îți organizezi ideile și oamenii, să exersezi abilitățile de consens și de conflict și să te adaptezi, toate acestea fac parte din acest proces:
Norme sociale
Cetățenie
Alfabetizare
Indirecție
F. Alegeți cele trei surse de putere pe care le considerați cele mai valoroase.
Explicați-vă alegerile.
Individul educat în spiritul civismului activ este o persoană ce poate să analizeze de sine stătător evenimente şi fenomene, care are propriul său punct de vedere, indiferent de conjunctura politică, este pregătită să-și aducă propriul aport în edificarea statului de drept şi dezvoltarea societăţii civile.
Cetăţeanul activ este omul contemporan și are următoarele caracteristici:
este conştient de drepturile şi responsabilităţile lui ca ˝locuitor al cetății˝
se informează cu privire la viaţa politică şi socială, problemele şi evenimentele din ţară şi de peste hotare
este preocupat de binele altora, în special al membrilor comunităţii din care face parte
are curajul să-şi exprime argumentele şi o poate face cu claritate şi convingător
este activ în cadrul grupului, comunităţii şi e conştient de posibila contribuţie şi capacitate de a influenţa schimbările: rezolvarea problemelor sau realizarea obiectivelor grupului, comunităţii din care face parte
este responsabil în acţiunile sale în calitate de cetăţean.